Din pacate nici penultimul loc din Uniunea Europeana nu ne mai apartine, Romania a ajuns mai saraca chiar si decat Bulgaria in 2016. Desi ne tot laudam cu progrese, aproape jumatate din romani traiesc la limita saraciei, iar guvernul nu face decat sa caute metode de a stoarce si ultimul leu tot de la cei fara venituri. Daca mai adaugam si faptul ca populatia tarii scade intr-un ritm alarmant, ajungand in curand la pragul celor 19 milioane, ce s-ar mai putea adauga?

Romanii au ajuns mai saraci decat bulgarii in 2016

Riscul de a ajunge sarac in Romania este de 46%, de doua ori mai maredecat cel mediu din Uniunea Europeana, din care ne prefacem si noi ca facem parte, iar comparativ cu Bulgaria, avem deja 4 puncte avans. Daca pana acum aveam cu cine ne compara, iata ca dupa 27 de ani de la Revolutia din 89 ne comparam cu tari precum Bangladeshul sau Libanul. Mai putem adauga ceva?

Cei mai putin rabdatori dintre romani au emigart deja, iar daca ne uitam pe harta Romaniei, judetul Iasi nu sta nici el prea bine cand vorbim de PIP pe cap de locuitor – suntem la jumatate fata de Bucuresti sau Timis si Constanta. Da, putem spune ca in Mehedinti, Teleorman sau Botosani, judete in care nu se atinge nici macar 5.000 de euro/cap de locuitor. Cu aproximativ 6.289 de euro si o populatie de peste 770 de mii de locuitori – judetul Iasi se afla pe locul doi ca numar de locuitori, Iasul nu se poate mandri cu performantele sale. Peste 10 mii de euro se produce doar in Ilfov, Timisoara, Constanta si Brasov, desi nu putem spune ca nivelul de trai in aceste judete este cu mult peste cel din partile noastre. Banii sunt mereu in buzunarele celor dati zi de zi la televizor la sectiunea „arestati la domiciliu”, in ale noastre bate inca vantul! Pana cand? 🙁

PIB judetul Iasi

Romanii au ajuns mai saraci decat bulgarii in 2016