Abis cu Oana Simionescu
Rulez 2 stari in seara asta, din 2 filme, 2 piese… Diferite in aparenta, atat de asemanatoare in esenta, chiar daca-s total opuse, incat sa le calibrez, sa le gasesc echilibrul. Conectarea. 2 stari. 6 vieti, amestecate si omogenizate in a 7-a. A mia viata…
“Nu sunt singur, sunt un lup, singuri sunt aia de-afara”. Care afara? Ce e afara pentru tine? E acelasi afara cu al meu? Cu al lui? Exista un “afara” sau sunt doar plasmuiri ale imaginatiei? Discutam astazi cu cineva: “pentru ei, facebook-ul a devenit realitate”. Realitatea nu mai e realitatea aia veche. E una noua: isi valideaza fiecare plasmuire prin like-uri, prin constructii de marketing, de imagine, se depersonalizeaza ca sa se repersonalizeze. Realitatea de pe strada, din ochii lor, nu e aceeasi cu a ta. Realitatea ta nu e aceeasi cu a femeii tale.
“Vine si pleaca si se-ntoarce caine”. Si stiu ce spun, pentru ca folosesc astea doua realitati din mintea noastra. Uneori pentru mine, construiesc o iluzie cat sa iau o pauza de la fuga printre cele 2. O insula de “mi-e bine si pot sta sa ma odihnesc”. Alteori, o daram, cand sunt aproape sa uit ca e iluzie. Apoi ma deprim, pentru ca am nevoie e o alta insula, in toata marea asta si parca “inainte era mai bine”. Dar trebuie sa mergi inainte, orice-ar fi, nu? Ce sens are sa traiesti in trecut, asteptand evenimente din viitor? Dar cu “acum” cum ramane?
“Esti”, spuneam. “Sunt”, le spun. Sunt tot ce gandesc. Realitatea e fix aia pe care o plasmuieste mintea lor. Iar eu intru in toate, reconstruind sau daramand manipuland aparente, introducand variabile sau lasandu-i in pace. La fel ca a lor, si realitatea mintii mele e reala. Mai reala ca realul, ai putea spune, cand esti setata pe gasitul esentei, pe construitul perceptiei realitatii studiindu-le realitatile lor. Din fractal in fractal, “intoarce-ti sapca la esenta”. Realitatea spusa azi devine adevar maine. E deja, dar oamenii nu mai stiu puterea cuvantului, asa ca n-o mai vad. Dureaza pana cad valurile. Cad abia cand realizezi ca trebuie sa cada. Cand le permiti. Ai alegerea sa stai in lantul asta, din intuneric, sau in lantul celalalt, din lumina. Sau poti sa te legi cu ambele, intre 2 lumi, ca sa ancorezi prin marea asta moarta, mie oricum mi-a placut mai mult lumina obscura, de aia am ales sa dau afara orice exces, calibrand.
“Ma simt un gigant ce se lupta cu alti doi, ce-l tine si pe Atlas pe umerii lui goi”. Cand asculti prea multe metafore abstracte, iti dai seama de emotiile ce le genereaza. Apoi, poti sa urmaresti emotiile alea prin viata. Le poti urmari prin filmele celorlalti. Prin mimica. Pe cladiri. Prin arta. Prin spirituaitate. Statistic, prin marea masa. Le poti intelege, acolo unde nici cei care le pronunta nu le inteleg. Ele oricum te inteleg si se introduc in mintea ta. “Chirurgie pe subconstient”. Mesajele raman, chiar daca am uitat de ele. Caramida dupa caramida, bloc de memorie dupa bloc de memorie.
Ne intoarcem, constructie dupa constructie, la Origine. La Big Bang. Ne intoarcem inapoi in Abis. Doar ca unii aleg sa nu mearga prin intuneric, ci sa lumineze pentru ei si cei din jur. Aleg sa fie constienti de ambele realitati si sa le foloseasca pentru a o crea pe a 3-a. E un film general, intelege ce ai tu nevoie din el, vino, daca ai nevoie sa ti se lumineze calea, da mai departe. Lumina din lumina cantam intr-unul dintre momentele alea pe care le asteptam tot anul morti ca sa inviem, dar uitam ca lumina e in mintea noastra, gestul tot acolo, nu doar la capatul lumanarii. Nu doar la capatul tunelului. Si stiu ca-i greu de perceput in anumite realitati, dar suntem interconectati. Ne scriem unii pe altii, prin fiecare Cuvant. Ne gandim unii pe altii, ne desenam in realitatile fiecaruia, pentru ca mai apoi sa ne contaminam cand le atingem intre ele. Asculta arta atent. Te vorbeste, in esenta. E vocea Inconstientului, care razbate, chiar si dupa atatea straturi de realitati care nu-i apartin. E vocea ta. Mica, subtire, curgand firav, fir anemic. Fir de aur, perceput ca si gunoi. Nu suntem noi cea mai proasta specie din Univers? Alegem sa fim sclavi si sa renuntam la noi de bunavoie. Ne ingropam singuri sub mormane de idei dovedite ca fiind inutile. Plangem ca “altii” si mai punem un strat, de frica straturilor sau a biciului.
“Suntem falsi amandoi cand stim ca ascundem secrete”. Eu le amestec sufletul. Realitatile. Nuantele de gri. “Ca-mi place viata, da` nu chiar asa”. Si-are sa ramana intrebarea aia careia nimeni n-are sa-i spuna raspunsul pe fata: “Daca ma gandesc, gandul meu va deveni alt gand?” Si daca devine vocea Muzei? Atunci, as controla intreaga Omenire. Macar in mintea ta permite-ti sa nu existe limite. Daca tot iti plasmuiesti o alta realitate, macar sa fie una magica. Pentru ca stii tu, “magia e stiinta stiintelor”, spunea un artist, odata, gasit intr-o carte descoperita intr-una dintre aruncarile mele in valurile vietii, dupa ce parasisem iluzia unei insule. Pluteste…