Argumente în favoarea existenței graiurilor și nu a dialectelor distincte:

Unitatea limbii române: Limba română este remarcabil de unitară în comparație cu alte limbi romanice. Aceasta înseamnă că, deși există graiuri regionale (de exemplu, bănățean, ardelenesc, moldovenesc etc.), diferențele dintre acestea nu sunt suficient de mari pentru a fi considerate dialecte separate. Aceasta unitate poate fi atribuită mai multor factori:

    • Continuitatea teritorială: Populația vorbitoare de română a fost relativ compactă geografic, ceea ce a permis menținerea unei limbi unitare.
    • Influența culturală și administrativă: De-a lungul istoriei, limba română a fost influențată de diverse autorități și elite care au favorizat o formă standardizată a limbii, mai ales în perioadele de formare a statelor naționale.

Graiuri versus dialecte: În cadrul limbii române, diferențele regionale sunt adesea catalogate ca „graiuri” și nu ca dialecte, deoarece mutualitatea inteligibilității este ridicată. Cu alte cuvinte, un vorbitor de română dintr-o regiune poate înțelege relativ ușor pe cineva dintr-o altă regiune, în ciuda diferențelor fonetice, lexicale sau gramaticale.

Compararea cu alte limbi romanice: Dacă privim la limbile romanice precum spaniola, franceza sau italiana, observăm că ele au evoluat în contexte politice și geografice care au dus la formarea unor dialecte distincte și chiar a unor limbi diferite. În cazul limbii române, aceste condiții nu au fost la fel de pronunțate, facilitând menținerea unei unități lingvistice.

Punctul de vedere al filologilor:

Alexandru Philippide: Acesta a fost unul dintre cei care au susținut unitatea limbii române și a evidențiat faptul că româna, deși cu graiuri regionale, nu are dialecte separate. Philippide a văzut această unitate ca pe un fenomen remarcabil, având în vedere vechimea și răspândirea geografică a limbii.

Alf Lombard: Lingvistul suedez a studiat, de asemenea, unitatea limbii române și a subliniat că fenomenul este unul fără precedent în comparație cu alte limbi. El a evidențiat că, în ciuda influențelor externe și a izolării geografice în anumite perioade, limba română a reușit să rămână extrem de unitară.

Afirmatia este parțial adevărată și subliniază un fenomen unic în cazul limbii române. Deși ar putea fi de așteptat ca o limbă veche și răspândită geografic să dezvolte dialecte distincte, în cazul limbii române acest lucru nu s-a întâmplat în măsura în care să apară dialecte incomprehensibile reciproc. În schimb, limba română prezintă graiuri și regionalisme, care deși diferă, nu ating nivelul de separare observat în alte limbi europene. Aceasta unitate a fost considerată de filologi ca Philippide și Lombard un fenomen remarcabil și fără precedent.

Graiuri și nu dialecte distincte